Activitati 2020-2021

                                                              

  1. Cupa Dacilor – o competiție finalizată cu succes la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos

                                                        

1. 04 septembrie 2021 - Cupa Dacilor 

  Un nou an școlar bate la ușă la Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos, cu speranță pentru normalitate și toate intențiile de a asigura celor 853 de elevi ai școlii oportunități adecvate nevoilor lor de dezvoltare. 

Pe ultima sută de metri a pregătirii unei noi etape din perioada de școlaritate a tinerilor, 4 septembrie 2021 s-a constituit într-o zi specială pentru învățământul ieșean și nu numai, dat fiind faptul că echipa de management a instituției a organizat cu succes, alături de Clubul Sportiv „Viitorul” Târgu Frumos și alți reprezentanți ai comunității locale, prima ediție a Cupei Dacilor, competiție de judo desfășurată în Sala de Sport a Liceului Teoretic „Ion Neculce”, cu participarea a 200 de copii și adolescenți din 17 cluburi sportive din țară și din Republica Moldova.

afis

Liceul Teoretic „Ion Neculce” se implică activ în comunitatea locală și întregește oferta sa prin programe și proiecte educative ce țintesc împuternicirea tinerilor și creșterea motivației lor pentru învățare, ne comunică domnul director, prof. dr. Sergiu-Constantin Enea. Prima ediție a competiției de judo „Cupa Dacilor” rămâne o necesară experiență de învățare prin exemplul sportului, activitate cu importanță deosebită pentru sănătate și modelarea echilibrată a personalității umane. Târgu Frumos este un oraș cu un venerabil istoric de 573 de ani, însă este și un oraș al viitorului, iar pentru elevi merită să valorificăm resursele disponibile pentru formarea lor.

Pe primele trei locuri în clasamentul pe cluburi sportive, s-au plasat CSM Onești, ACS Judo Bucovina, Palatul Copiilor Bacău. Tinerii din Târgu Frumos, din cadrul ACS „Viitorul” Târgu Frumos, au obținut următoarele rezultate: Cleopatra Ivanov - locul I, Ariana Harabagiu - locul I, Albert Hamac - locul I, Iacob Popa - locul I, Dumitru Filipo - locul I, Ciprian Lupu - locul I, Sebastian Hamac - locul II, Iulian Gagea - locul II, Cosmin Damean - locul III, Ionuț Hamac - locul III, Gabi Lupu - locul V, Gabi Stoica - locul III.

Cupa Dacilor s-a finalizat cu succes, cu aprecierea tuturor celor prezenți și speranța continuării acestui proiect de anvergură și în anii următori.

 

 


 

 

 
free pokereverest poker revie
Copyright © 2021 Liceul Teoretic "Ion Neculce" Tg. Frumos. Toate drepturile rezervate.
Realizator: Matrescu Viorel-Lucian - vmat_neculce@yahoo.com.